Salutare dragi cititori, azi vom vorbi despre volumul 2 din seria Fetele Gallagher, o serie pe care editura Leda impreuna cu revista Bravo Girl au inceput s-o publice de saptamana trecuta. Pe 4. septembrie vom putea cumpara volumul 2 numit : Pe cuvant de spioana. Unde Cammie, protagonista noastra,este nevoita sa se desparta de iubitul ei Josh. Dar oare ce se intampla cand o super spioana nu poate sta departe de probleme???
DESCRIERE:
După ce l-a urmărit (aplicând cele mai bune metode de operaţiuni sub acoperire), l-a cucerit şi apoi a trebuit să renunţe la primul ei prieten, Josh, tot ce-şi doreşte acum Cammie este un semestru liniştit, fără băieţi. (De altfel, cam aşa suna şi promisiunea făcută în faţa unui detector de minciuni într-un buncăr subteran secret al CIA!) Dar asta e mai uşor de spus decât de făcut când eşti elevă la cea mai bună şcoală din lume pentru spioane, Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale.
Şi deşi Cammie are un I.Q. de geniu, tot mai există unele lucruri pe care nu le ştie. De pildă: oare fostul ei prieten o să-şi aducă vreodată aminte de existenţa ei? Cât de mult va trebui ea să plătească pentru ceea ce a făcut în semestrul trecut? Şi, cea mai importantă întrebare dintre toate: de ce se poartă mama ei atât de ciudat?
În ciuda celor mai bune intenţii ale lui Cammie de a fi o elevă normală, se pare că pericolul o însoţeşte mereu. După ce este învinuită pentru o breşă de securitate care pune în primejdie statutul ultrasecret al şcolii, Cammie şi prietenele ei află că şcoala lor urmează să găzduiască nişte musafiri misterioşi ─ nume de cod: Blackthorne.
Şi, în curând, fetele se strecoară prin pereţi şi coridoare secrete, montează microfoane şi dispozitive de urmărire şi iau amprente pentru a afla adevărul despre Blackthorne şi pentru a o disculpa pe Cammie. Chiar dacă au încredere în talentele lor de spioane, de data asta ţintele sunt mai dificile (şi mai sexy!), iar miza pentru inima lui Cammie ─ şi iubita ei şcoală ─ mai uriaşă ca niciodată.
Romance (fără a fi însă sirop!) plus spionaj, iată o reţetă fantastică, iar ultimele capitole, total neaşteptate şi complet surprinzătoare, dau acea notă de originalitate care a marcat şi primul volum al seriei.
O lectură IREZISTIBILĂ!
Ce parere aveti despre aceast volum ??? Dar despre aceasta serie abea inceputa???
marți, 28 august 2012
luni, 27 august 2012
M&M - Seara horro
M&M – Seara horror
Draga jurnalule,
Asta e cel mai de groaza film horror din cate am vazut. Si am vazut multe de cand locuiesc cu Margaret. Pana si ea este speriata,iar ea nu e niciodata speriata la filme de groaza. In apararea mea, Margaret mi-a zis ca este doar un thriller de 15 ani, dar din cate imi amintesc thrillerele nu sunt cu oamenii care au nu stiu ce bacterii provenite de la nu stiu ce experimente ale nu stiu carui nebun, care se transforma in zombi si ii infecteaza pe ceilalti. Stiu ca nu suna asa de rau cand scrii, dar cand vezi…… e mult mai rau !!!
Offf doamne, mai are putin si se termina si poate ii sunam pe Marcus (M.) si pe Kay (K.), da se pare ca le dam si numele reale deoarece se pare ca devin foarte importanti in jurnalul acesta. Si revenind la subiect, ii vom suna pentru a investiga prin jurul casei. Asta este un fel de ritual de la un timp: in fiecare seara ,dupa ce adorm parintii, ne strecuram afara din casa si ne intalnim cu Kay si cu Marcus pentru a vedea daca nu cumva Anonimus se plimba pe aici.
- Margaret cu ce ne imbracam in seara asta? ( aceasta este o intrebare foarte des folosita de la un timp)
- Eu cred ca imi voi lua pantalonii scurti negri cu tricoul ala mov cu cranii, si cu o pereche de tenisi.
- O alegere buna….. cred. Presupun ca imi voi lua si eu pantalonii scurti crem cu tricoul alb putin dantelat si desigur cu balerinii.
- Dragut, nu stiam ca vrei sa mergi la o intalnire, credeam ca , nu stiu, mergem la o investigatie. Hei, dar nu te incrunta, poate iti imprumut eu ceva.
- Cat iti mai place sa razi de mine, as putea sa spun ca iti place sa razi de mine sadic de mult.
- Ce pot spune? ma cunosti prea bine. Deci ne pregatim azi sau nu?
Dupa ce am terminat cu pregatirea am coborat incet si am iesit din casa in siguranta…. nu ca in alte dati cand era sa-i trezim pe ai nostri. Cand am deschis usa Marcus si Kay erau deja acolo iar de data asta au presimtirea ca va decurge mult mai bine si chiar s-ar putea sa dam rezultate. Am mers cat am mers iar deodata intr-un tufis s-a auzit o fosnitura. Baieti s-au intors repede si au sarit in tufis, in momentul in care au atins suprafata tufisului o pisica s-a repezit pentru a scapa cu viata. Cand am vazut scena si eu si Margaret la inceput am incercat sa ne abtinem- dar cand am vazut chipurile uimite si totusi putin crispate, am dat intr-un ras atat de sanatos ca oricine ne-ar fi auzit ar fi inceput sa rada incontrolabil.
Imediat ce toti ne-am mai linistit, am pornit din nou in cautare de necunoscut. La un moment dat am inceput sa vorbim in luna si in stele,dar nici urma de personajul negativ. Ne-am mai plimbat putin si ne-am gandit sa ne intoarcem acasa, pana cand am trecut pe langa o casa darapanata,cu geamuri sparte iar unele acoperite cu placi din lemn, din care se auzea o melodie veche, care nu ne era necunoscuta. Kay a spus ca tot trebuie sa incercam si ca ar fi o idee buna sa ne despartim si sa incojuram casa. Cat de ironic, la fel au patit si cei din film: au gasit blocul unde se intamplau toate alea si si-au zis sa se desparta ca sa gaseasca mai multe intrari si iesiri. Dupa ce au intrat din nou au vrut sa se desparta si au inceput sa moara pe rand. La gandul acesta am strigat:
- O nu se poate, ramanem toti uniti, altfel plecam acasa. ACUM!
- Sunt de acord cu Megan, nu ar trebui sa ne despartim, ar fi o actiune nechibzuita.
- Mersi Marcus.
- Nu ai pentru ce, oricum ma simt mai bine a fim toti la un loc.
- Bine , tati, ramanem impreuna, alt sfat parintesc mai ai?!
- Momentan nu,Kay.
- Baieti, nu-i nici momentul nici locul sa va certati.
- Avem nevoie de un plan. M-am auzit ca spun.
- Care ar trebui sa fie planul??? Intram prin efractie, il vedem pe ticalos, eu si cu Marcus il luam la bataie pana ne marturiseste, iar daca este adult il ducem la sectie daca nu, am prieteni in echipa de fotbal care abea asteapta inca un ciudat din asta.
- Un plan bun, hai sa mergem !!! zise Margaret.
Zis si facut, Marcus si Kay au dat fiecare cate un picior in usa, s-a deschis, am vazut la un birou pe un tip…… foarte cunoscut. Si atunci s-a intors. George. Kay si Marcus au ramas la fel de socati ca mine si Margaret. In momentul acela de soc, George a profitat si a incercat sa iasa, dar Kay prea furios l-a prins si a tabarat cu pumnii si cu picioarele in el.
Credem ca l-ar fi omorat daca nu era Marcus care sa il opreasca.L-am lasat sa plece, acum ca stiam cine este, si ne-am intors spre casa socati si totusi nervosi.

duminică, 26 august 2012
SERIA "Tara Duncan" CONTINUA CU VOL.7!!!
Salutare dragi cititori, tocmai ce am tras si eu o privire pe siteul editurii Leda, si am descoperit minunata veste a aparitiei celui de-al 7lea volum din seria Tara Duncan, scrise de printesa cu un nume foarte greu de scris si de citit Sophie Audouin-Mamikonian. Acest volum se va numi Fantomele din Alta Lume si va va improspata simturile cu noile aventuri ale eroinei noastre.
Dar haideti sa vedem povestea.
DESCRIERE:
Tara Duncan, Moştenitoarea Omois-ului (cel mai mare imperiu uman de pe planeta AltăLume), pregăteşte o poţiune cu ajutorul căreia vrea să-l readucă printre cei vii pe tatăl ei, acum fantomă în CealaltăLume, unde a ajuns după ce a fost ucis de Magister, conducătorul sangravilor.
În acelaşi timp, Cal încearcă să prepare aceeaşi poţiune, ca s-o readucă în lumea lui pe Eleanora, tânără Hoaţă Patentată de care este îndrăgostit lulea. Cele două poţiuni intră în rezonanţă, deschizând un portal către CealaltăLume. Sute de fantome invadează planeta altmundanilor, grăbite să găsească fiecare un trup în care să se reîncarneze. Persoanele care nu pot fi posedate sunt ucise. În doar câteva ore, Împărăteasa, miniştrii, toţi ceilalţi reprezentanţi ai puterii sunt luaţi în stăpânire de fantome, care ajung astfel să domine AltăLumea.

Carte VS. Film: Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Gray
Salutare dragi cititori, azi vom vorbi despre Portretul lui Dorian Gray si filmul(2009) dar bineinteles si cartea. Sa incepem cu inceputul. Cartea a fost scrisa de Oscar Wilde,un excentric al vremurilor trecute. Va mira? Toti excentrici erau artisti in zilele acelea. Dar revenind la carte este intr-adevar o opera de arta, putem zice la fel ca si portretul protagonistului nostru. Cartea este plina de dialoguri si discutii destul de lungi si ample dar in acelasi timp complexe si filosofice. Mie una, imi place filosofia acestei carti, si m-a atras si ideea de arta renascentista si medievala pe care o prezinta.Cum am descoperit-o???
Ei bine, eu de felul meu sunt destul de curioasa, si chiar vroiam sa vad ce este si cu filmul asta. L-am urmarit si as minti cu nerusinare daca as spune ca nu am avut sufletul la gura la fiecare scena iar la un moment dat nu mai vroiam sa se termine vreodata. Povestea in sine este foarte interesanta si tentanta, deoarece iti trezeste pur si simplu toate simturile iar la sfarsit te face sa privesti altfel arta;viciile si.... ei bine te face sa ai alta priveliste asupra vietii.
Filmul are un in rolul principal pe Ben Barnes, care se ridica la nivelul asteptarilor mele. Poate ca Dorian Gray din film este foarte diferit de Dorian Gray din carte din punct de vedere fizic, dar aceasta este singura diferenta.
Cartea poate fi cumparata de AICI !!!
Acum vreau sa aflu de la voi..... care e mai bun filmul sau cartea???

vineri, 24 august 2012
Jay Asher - Cele 13 motive
Salutare dragi cititori, cartea de azi se numeste "Cele 13 motive", o carte aparent simpla dar cu fiecare pagina sau capitol trecut devine din ce in ce mai complexa si mai interesanta.E ca si un film de dragoste sau thriller,depinde de preferinte, in care te gandesti : "hei, in filmul asta va fi doar o epica poveste de dragoste" sau "o doamne,iarasi niste chestii care omoara pe toata lumea din cauza unui blestem"- dar NU, aceasta carte e originala dar totusi epica, interesanta dar totusi normala. Chiar nu trebuie sa o ratati din lista voastra de lecturi.
DESCRIERE: Nu poţi privi viitorul
Nu te poţi întoarce în trecut
Poţi afla secretul doar
…apăsând butonul „Play”.
CLAY JENSEN nu vrea să ştie nimic despre casetele pe care le-a înregistrat Hannah Baker. Hannah a murit. Şi secretele ei ar trebui îngropate odată cu ea.
Dar vocea acesteia îi spune că numele lui se regăseşte pe casete – şi că, într-un fel, el este responsabil de moartea ei.
Pe tot parcursul nopţii, Clay ascultă înregistrările. Merge pe urmele indicaţiilor lăsate de Hannah, prin orăşelul în care locuieşte… şi ceea ce descoperă îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Iar din cate scrie pe Ledabooks, se pare ca va fi si un film, mai multe detalii pe siteul Cele 13 motive !!!
Cartea poate fi comandata de AICI unde ve-ti gasi si un Extras.
Ce parere aveti despre "Cele 13 motive"??? Vi se pare interesanta???
joi, 23 august 2012
Steve Barry - Camera de Chihlimbar
Dragi cititori, cartea de azi se numeste Camera de Chihlimbar si apartine genului thriller. Sincer, chiar nu cunosc o persoana careia sa nu-i placa o carte horror sau thriller. Mai ales ca aceasta vorbeste si despre o poveste reala. In vremea razboaielor nemtii au atacat pe sovietici si le-au furat Camera de Chihlimbar,si nici macar in zilele noastre nu a fost gasita. Dar sa vedem descrierea.
DESCRIERE:
Romanul lui Steve Berry încearcă să dea un răspuns imaginar unui mister real, care intrigă lumea colecţionarilor de artă de mai bine de jumătate de secol - locul unde e ascunsă Camera de chihlimbar. Camera de chihlimbar este una dintre cele mai mari comori realizate vreodată de om: o întreagă încăpere făurită din ambră, de la cei patru pereţi masivi la mobila lucrată cu fineţe. Comandată în 1701 de Frederick I al Prusiei, Camera a fost finalizată ulterior la Tarskoe Selo, oraşul imperial rusesc. În 1941, trupele germane au invadat Uniunea Sovietică, prădând totul în cale şi furând Camera de chihlimbar. După declanşarea bombardamentelor Aliaţilor asupra Germaniei, în august 1944, Camera a fost ascunsă. Şi, în ciuda celor mai mari strădanii ale vânătorilor de comori şi ale colecţionarilor de artă din întreaga lume, Camera nu a mai fost vreodata descoperită... Până acum.
Cartea poate fi comandata de AICI !!!
Va fascineaza astfel de carti,genul de carti istorice si thriller??? Ce parere aveti despre aceasta???
miercuri, 22 august 2012
Rachel Caine - Stingerea (Vampirii din Morganville vol.7)
Salutare dragi cititori,am ajuns si la a 50a postare in care vom vorbi despre o serie draga mie si anume Vampirii din Morganville,pe care sper ca si voi sa o indragiti la fel ca mine. Morganville devine cat de linistit poate fi, toata lumea incepe sa revina la normal, pana ei bine se intampla,ca de fiecare data, ceva neprevazut. Dar haideti sa vedem:
DESCRIEREA:
Bun venit în Morganville,
oraşul din care nu mai vrei să pleci.
şi chiar dacă ai vrea… ei bine, nu poţi.
Maleficul Bishop nu mai stăpâneşte peste oraşul Morganville. Ca urmare, vampirii localnici au făcut concesii importante populaţiei umane. Cu nou-regăsitele lor libertăţi,
Claire Danvers şi prietenii ei aproape că încep să se simtă în largul lor…
Claire chiar poate să se concentreze asupra studiilor, iar prietena ei, Eve, este primită în compania teatrală locală.
Numai că, atunci când una dintre colegele ei de scenă dispare, după ce începuse să lucreze la un documentar de scurt-metraj, Eve se gândeşte la ce-i mai rău. Claire şi Eve descoperă curând că proiectul acestui film, al cărui subiect îl reprezintă chiar vampirii, este mai amplu şi mai primejdios decât ar fi bănuit cineva.
Cartea poate fi comandata de AICI !!!
Ce parere aveti despre serie??? Dar despre personaje???

marți, 21 august 2012
Recenzie : Azilul (Jurnalele lui Stefan vol.5)
Volumul 5 numit si Azilul, incepe cu imaginea lui Stefan;Damon si Cora (sora mai mare a lui Violet) intr-un tren indreptat catre Londra, orasul in care Damon este cautat pentru cele mai oribile crime intalnite pana atunci. Cu atuul ca nimeni nu-i recunoaste, singura problema a lui Stefan si a Corei este “popularitatea” lui Damon. Dupa ce il costumeaza intr-un om normal ei pornesc in cautare de adapost si de mancare. Acestea fiind rezolvate foarte usor pornesc investigatiile pentru gasirea lui Violet. In aceste anchete nu ii ajuta deloc puterea si dorinta de razbunare a lui Samuel cat nici Damon nu e o sarcina usoara de protejat. Intr-un sfarsit afla si motivul pentru care Samuel le doreste asa de mult moarte : Katherine.Da se pare ca Katherine era marea iubire a lui Samuel, si o data cu moartea ei acesta doreste a vedea numai varsari de sange si durere.
Dupa atatea incercarii si piste false, in sfarsit o gasesc pe Violet, dar se pare ca Violet pe care o stiau a disparut i-ar in locul ei a aparut o Violet plina de ura si de razbunare. Stefan se gandeste la un plan de a o recupera pe mult iubita lui prietena si pe sora mai mica a Corei. Tot ce se poate face este sa infiltreze pe cineva in Azilul Magdalene, un azil pentru fete ale strazii sau pentru viitoare mame fara bani. Cora afla de la Stefan si Damon ca numai ea poate intra acolo, iar ca o mare curajoasa aceasta accepta de dragul de a-si regasi sora. Dar Azilul nu e ceea ce pare, el este sub “protectia” lui Samuel si al fratelui sau Henry, nici aceasta bunatate nu este ceea ce pare. Chiar din prima seara de dormit in Azil, Cora isi da seama adevarata intrebuintare a acestuia. Pentru hranirea vampirilor “saracii” la fel ca si Samuel si fratele lui. Stefan imediat ce afla aceasta oroare isi da seama ca situatia nu e asa de buna pe cat credeau, este chiar mai rea decat orice gand de-al lui. Din aceasta cauza trebuie sa se gaseasca cat mai repede un plan. Si cum toate merg prea foarte bine in gandul sau , i se ofera si peisajul perfect : O petrecere caritabila unde gazda este binevoitorul Samuel, iar Stefan si Damon nu vor pierde aceasta ocazie. Dar pana atunci Cora este nevoita sa isi apere colegele prin turnarea verbinei in mancarea lor.
La petrecere, dupa cum era de asteptat era si Violet la bratul lui Samuel. Cora ,chiar daca in prima parte este socata de revederea cu sora sa, se comporta exemplar si nu iese prea mult in evidenta. Stefan si Damon sunt atat de nerabdatori si de siguri de planul lor ca nimic rau nu se poate intampla. Sau poate da? Samuel si-a ales victimele pline de verbina iar in momentul in care a inceput sa bea, Stefan si Damon au fost imediat acolo, dar spre surprinderea lor…. Samuel era imun la verbina. Imediat ce si-au dat seama au si fugit de acolo. Pe drum, Stefan si Damon dau de necazuri, Cathy (o prietena de-a Corei) este sfasiata, iar aceea capodopera este mana lui Jack Spintecatorul, cunoscut si sub numele de Henry. Cora nu stie de cadavru, iar Stefan si Damon sunt prinsi intr-o lupta, pana cand Cora o vede pe Cathy , in momentul ala Stefan abandoneaza lupta si in acelasi timp pe fratele sau sa o ajute pe sora lui Violet. Ajunsi undeva in siguranta vampirul nostru prea uman, cauta un alt plan. Dar Damon deja dezamagit si ranit de fratele sau se satura de planuri si pleaca pe cont propriu.
Ramasi singuri Cora si Stefan merg la un prieten al lui Damon sa ii ajute cu Samuel, acesta nu gaseste nimic dar ii trimite la un vrajitor nu-prea-in-mintile-lui care ii ajuta : lui Stefan ii ofera o arma impotriva Spintecatorilor iar lui Cora ii ofera sansa de a sta de vorba cu sora ei si a o convinge sa vina pe un drum mai bun.
Cora si Stefan merg sa vorbeasca cu Violet care nu le impartaseste gandurile de bine si o rapeste pe sora ei mai mare. Stefan singur si confunz merge sa vorbeasca cu James, care ii da sfatul de a merge sa se impace cu fratele sau.
Damon si Stefan se impaca si pornesc pe acelasi drum pentru diferite motive. Acestia il gasesc pe Samuel si pe Henry si intr-un final chiar si pe Cora care este inca om.
Oare cine va castiga aceasta batalie pe viata si pe moarte???Vor reusi sa o aduca pe Violet pe drumul cel bun??? Vor scapa vreodata de amintirea lui Katherine si de raul pe care aceasta il poate face chiar si aparent moarta???

Lauren Kate - Pasiune (Damnare vol.3)
Salutare cititori,sunt foarte sigura ca a-ti auzit macar o data despre seria Damnare,unde o fata are o relatie aparent simpla cu un baiat, acelasi baiat cu care a avut o relatie in fiecare viata,si dupa care a murit de fiecare data.Mie una imi suna destul de cunoscut,unde am mai intalnit noi o poveste de dragoste care se termina cu moartea protagonistei si de fiecare data cand reinvie se indragosteste de acelasi tip? A DA, in seria Evermore. Dar sa lasam asta si sa vedem ce se spune despre volumul acesta.
DESCRIERE:
Înfruntarea trecutului poate schimba viitorul!
Lucinda și-ar da viața pentru Daniel. Și chiar a făcut-o. Iar și iar. De-a lungul timpului, cei doi îndrăgostiți s-au regăsit și au fost dureros despărțiți de fiecare dată. Dar poate că nu e nevoie să fie mereu așa...
Luce este sigură că ceva – sau cineva – din trecut o poate ajuta și se aventurează în vieţile ei anterioare, singurele care îi pot dezvălui frumuseţea tragică a iubirii dintre ea şi Daniel, dar şi misterul sumbru al blestemului care o împiedică să se desăvârşească. Pe parcursul odiseii sale se va revedea într-un caleidoscop de epoci şi de versiuni și va fi, pe rând, martora şi protagonista pasiunii şi a morţilor ei înfiorătoare. Iar Daniel o va urmări prin trecutul lor, îngrozit de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă ea ar rescrie istoria. Povestea lor de dragoste ar putea arde în flăcări... pentru totdeauna.
Urmăriți finalul aceste incredibile povești de dragoste în volumul al patrulea.
Serie publicată în peste 30 de țări
Cartea poate fi cumparata de AICI !!!
Cum vi se pare seria??? Asteptati cu nerabdare ultimul volum al seriei???

duminică, 19 august 2012
M&M - Intalnire (ne)reusita
M&M – Intalnire (ne)reusita
13.08.2012
Draga jurnalule,
O DOAMNE, O DOAMNE, O DOAMNE!!!! Mergem la majoratul celui mai popular baiat din liceu : George. Se pare ca asa s-au pus de acord K. si cu M. unde sa ne duca pe mine si pe Margaret la prima noastra intalnire. Stiu stiu , eu nu eram cu M. dar se pare ca Margaret a avut drepatate cum ca el ma place, iar cand a venit sa-mi ceara o intalnire mi-a cazut fata iar genunchii mi se facusera automat din jeleu. Dar totul a decurs miraculos de bine, adica am vorbit un pic pe urma am facut schimb de numere de telefon si i-am zis ca mai vorbim.
Cand am ajuns acasa am vorbit cu Margaret si mi-a zis ca ea cu K. merg si ei la prima intalnire la acelasi majorat.Dar haideti sa va povestim ce s-a intamplat mai exact.
Totul a inceput cand stateam in camera si ne uitam ca la Tv la marele dulap, dulapul care ascunde toate secretele modei si ale perfectiunii, si se pare ca tocmai cand aveam neaparata nevoie de el si-a pierdut puterile. Amandoua eram amutite deoarece nu stiam ce am putea purta atat de spectaculos incat sa lase pe toata lumea inclusiv pe K. si M. cu gura cascata. Ne-am gandit ce ne-am gandit si pana la urma am ales o rochie romantica aproape hippy cu tonuri Taylor Swift si o pereche de pantaloni din piele neagra cu un top decoltat si mulat de rockerite si totusi foarte hot. Va dati voi seama si singuri cine ce a ales.
Bun, ne-am aranjat de zici ca mergeam la propriile nunti si cand am iesit K. si M. ne asteptau cu masina in fata : K. este destul de inalt si blond cu par rebel si cu ochii albastrii ca cerul si era imbracat ca un star rock (oare ce ma mira?) iar M. este si el inalt cu parul lung;ondulat si foarte negru si cu ochii la fel de negrii ca parul, el are pielea alba spre deosebire de bronzatul K. si era imbarcat foarte elegant. Ce putem spune, ne-am gasit printii pe care ii asteptam de atata timp.
Ajunse la petrecere, haos total, adolescenti deja betii crita iar muzica rasuna foarte tare inca de cand ai intrat pe strada. Margaret si K. au observat se pare o adunatura de bieti oameni ce jucau poker ( jocul lor preferat, iar culmea la sfarsit raman ei doi iar castigatorul nu-l poti afla nici daca esti Mama Omida), iar eu cu M. am mers la o masa ca sa mai vorbim si pe urma am mers la un dans,ce pot spune toata seara a fost prefecta in afara de mici incidente tot timpul prezente la majorate de genul acesta. Pana la sfarsit,desigur, cand “Anonimus” a sunat la politie si a informat intreg departamentul despre aceasta petrecere exagerata intre adolescenti. Si iata-ne la sectia de politie cu parintii pe drum.
K: Se pare ca seara asta o sa ramana in istorie.Inainte de verdict vreau sa va spun ca sunt mandru ca am fost la “PETRECEREA SECOLULUI”.
Margaret: Dupa “verdict” nu vom pati nimic, oricum noi eram deja pedepsite asa ca asta nu ne va inrautati cu nimic pedeapsa.
Mergan: Sunteti seriosi??? Stiu ca parintii lui George au anuntat tot orasul ca e ziua lui deci sa nu sune la politie. Cine ne putea da in vileag?
Margaret: Am eu o idee si o dorinta de razbunare mai mare decat acum, dar prima oara trebuie sa afla cine e….
Megan: O, nu se poate!!! Anonimus??? Eu credeam ca era numai o farsa foarte proasta.
M. : Ne zice si noua vreuna despre ce vorbiti???
Margaret: Baieti, stiti ca eu cu Megan am fost pedepsite de un nebun care a sunat la parintii nostri si le-a povestit amanuntit despre vacanta noastra?
K & M la un loc : Da normal !!!
Megan: Ei bine, e acelasi care a sunat si la politie. Si trebuie sa il gasim… rapid !
M: De acord, dar cum? Practic tipul ar putea fi oricine.
Margaret: Vorbim alta data, noi trebuie sa plecam, au venit parintii nostri, din pacate noi suntem primele care ne primim verdictul.
K: Mult noroc fetelor, si ,desigur,mai vorbim !!!
Margaret: Bineinteles draga, te sun de cum ajung acasa.
M: Pa fetelor, si stati linistite, rezolvam noi cumva. Pa Megan, poate ma suni cand esti in siguranta.
Megan: Paaa M., normal ca te sun… daca scap cu viata.
M: Nu stiu de ce dar am incredere ca vei scapa ! :D
Dupa ce am ajuns acasa ai nostri nici nu s-au mai obosit sa ne spuna vreo lectie de viata asa ca pur si simplu ne-au trimis in camera noastra si ne-au promis gratii la geamuri. In alte dati normale, parintii le promit fetelor o intalnire cu un psiholog dar nu ne displace nici promisiunea asta. I-am sunat pe baietii nostri, care au avut norocul ca parintii lor sa nu vina si cum inca nu avem gratii, vor veni sa ne viziteze. Abia asteptam !!!
CONCLUZIA : “Anonimus” e un pericol pentru vietile noastre de adolescente deci trebuie prins repede. Iar a doua concluzie : Vaaaai ce baieti draguti ne-am gasit speram sa-i si pastram cat mai mult timp.
Pentru ambele variante ureaza-ne noroc jurnalule !!!

Paull Hoffman - Mana stanga a lui Dumnezeu
Salutare cititori, azi vom vorbi despre "Mana stanga a lui Dumnezeu" unde un biet baietel Cale este tinut de mic copil in Sanctuarul Izbavitorilor.... un loc plin de cruzime si de violenta ce ajuta la Credinta Unica. Dar haideti sa vedem ce se intampla cu protagonistul nostru.
DESCRIERE:
"Numele lui este Cale. I-au spus că ar putea să distrugă lumea. Poate că o va face. Numele băiatului este Cale. Era scris în Scripturi că va veni. El este mâna stângă a lui Dumnezeu... ultimul dintre Izbăvitori... Îngerul morţii. Ei spun că va distruge lumea!" Sanctuarul Izbăvitorilor este un spaţiu vast şi descurajant - un loc fără bucurii sau speranţe. Cei mai mulţi dintre locuitorii lui fuseseră aduşi aici pe când erau doar băieţei şi au îndurat ani mulţi de regim brutal al Stăpânilor Izbăvitori a căror cruzime şi violenţă aveau doar un singur scop - acela de a servi Credinţei Unice.
Într-unul din întortocheatele coridoare ale Sanctuarului stă un băiat. Are poate paisprezece sau cincisprezece ani - nici el şi nici altcineva nu ştie sigur. Şi-a uitat de mult numele adevărat, iar acum i se spune Thomas Cale. Este un băiat ciudat şi secretos, isteţ şi fermecător, violent şi sângeros. Este atât de obişnuit cu cruzimea, încât pare imun la ea, dar curând va deschide o uşă greşită şi va vedea un act atât de înspăimântător, încât va trebui fie să scape din Sanctuar, fie să moară. Singura lui speranţă de salvare este să ajungă până la Memphis, oraşul care reprezintă opusul Sanctuarului din toate punctele de vedere: de o frumuseţe răpitoare, lipsit de Dumnezeu şi profund corupt. Doar că Izbăvitorii îl vor pe Cale înapoi cu orice preţ...nu din pricina secretului pe care l-a aflat, ci din pricina altui secret, neaflat de el, dar mult mai înfricoşător!
Cartea poate fi cumparata de AICI , si chiar daca e cam scumpa va spun cu toata inima ca merita fiecare ban.
Ce parere aveti despre ea pentru inceput???
sâmbătă, 18 august 2012
Eloisa James - Un sarut la miezul noptii
Dragi cititori, se pare ca nu am mai postat de mult timp despre o poveste de dragoste, ei bine aceasta carte este pentru acele persoane mai sentimantale. Sper sa va placa la fel de mult ca mie.
DESCRIERE:
Domnișoara Katherine Daltry nu crede nici în basme, nici în finaluri fericite. Obligată de mama ei vitregă să participe la un bal, Kate cunoaște un prinț..., iar faptul că nu-l tratează ca pe un Făt-Frumos dă naștere unei atracții irezistibile între ei. Numai că prințul este promis unei alte femei, o prințesă care, prin statutul ei social, l-ar ajuta să-și împlinească ambițiile. Gabriel o place pe logodnica lui, dar nu o iubește.
Deși ar trebui să-i facă curte viitoarei sale mirese, el o urmărește pe frumoasa Kate, cea plină de calități, dar foarte săracă, și care, în plus, refuză să-i dea atenție. În pofida prezenței unei nașe binevoitoare și a unui condur de sticlă, de data aceasta destinul conspiră pentru a distruge și cea mai mică șansă de fericire pentru Kate și Gabriel. Dar un sărut la miezul nopții poate schimba totul...
Seria Vieți împlinite continuă cu o nouă poveste romantică, în care Frumoasa întâlnește Bestia și experimentează Atingerea dragostei.
Cartea o puteti achizitiona de AICI !!!
Ii ve-ti acorda o sansa acestei povesti inedite de dragoste?

G.P.Taylor - Absintos
Salutare cititori, scuze pentru cele doua zile in care nu am intrat dar nu m-am simtit foarte bine. Deci se pare ca revin azi cu cartea Absintos,unde se pare ca o profetie vrea sa se implineasca dupa sute de ani dupa ce a fost scrisa in aceeasi carte unde se pare ca se afla si informatii privind oprirea ei si salvarea Londrei.
DESCRIERE;
"Absintos, steaua strălucitoare, va cădea din cer... şi mulţi vor muri din pricina amărăciunii sale." Londra, 1756. Într-o mansardă de pe Bloomsbury Street locuieşte doctorul Sabian Blake - astronom, om de ştiinţă, cabalist. Într-o zi, la uşa doctorului apare un străin cu un pachet misterios, care se dovedeşte a fi vechea carte Nemorensis, o adevărată cheie a desluşirii secretelor universului.
Pe marginea uneia dintre paginile ei e scrisă de mână o profeţie misterioasă a cărei desc ifrare ar putea salva Londra de la o catastrofă cosmică. Dar persoane rău intenţionate plănuiesc să pună mâna pe Nemorensis înainte ca profeţia să fie tălmăcită... Această povestire despre vrăjitorii, trădare, intrigi şi despre lupta supranaturală dintre bine şi rău, scrisă de autorul bestsellerului Stăpânul Umbrelor, îi va ţine pe cititori cu sufletul la gură până la ultima pagină.
Cartea poate fi cumparata de AICI !!!
Ce parere aveti despre Absintos???
joi, 16 august 2012
Constrangerea (Jurnalele lui Stefan vol.6)
Salutare din nou, m-am gandit sa va prezint si volumul al 6 lea din seria Jurnalele lui Stefan ,doar trebuie sa facem si cu ea cunostinta nu? Dupa parerea mea, coperta acestui volum este cea mai tare coperta pe care au putut-o pune la aceasta serie. Oricum astept si parerile voastre desigur. Dar haideti sa facem prezentarile.
DESCRIERE:
Având la bază serialul de televiziune de mare succes inspirat de seria de romane semnate de L.J. Smith, Jurnalele lui Stefan dezvăluie adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în realitate între Stefan, Damon şi Katherine… şi cum a debutat triunghiul amoros din Jurnalele vampirilor. Stefan şi Damon credeau că ştiu ce înseamnă răul. Însă nimic nu se compară cu Samuel, nemilosul vampir pornit să răzbune moartea lui Katherine prin nimicirea fraţilor Salvatore.

Azilul (Jurnalele lui Stefan vol.5)
Salutare dragi cititori, da stiu ca volumul 5 din seria Jurnalele lui Stefan a aparut marti dar in ziua aceea eram ocupata cu cititul carti. Si voi face o recenzie si acestei carti ... doar am inceput cu Spintecatorul deci continuam si cu celelalte.Dar haideti sa vedem ce se spune si despre aceasta carte.
DESCRIERE:
Avand la bază serialul de televiziune de mare succes inspirat de seria de romane semnate de L.J. Smith, Jurnalele lui Stefan dezvăluie adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în realitate între Stefan, Damon şi Katherine… şi cum a debutat triunghiul amoros din Jurnalele vampirilor. Goniţi din Mystic Falls, orăşelul lor natal, atât Stefan Salvatore, cât şi fratele lui, Damon, ajung în Europa, căutând să-şi reia existenţa de la început.

marți, 14 august 2012
Ally Carter - Daca ti-as spune ca te iubesc,ar trebui sa te omor (Fetele Gallagher vol.1)
Dragi cititori, daca data trecuta v-am prezentat copertile volumelor din America, azi se pare ca va voi prezenta coperta volumului 1 din seria Fetele Gallagher. Care din descriere mi s-a parut foarte antrenanta si plina de umor, acuma fac apel la fete..... cat de usor ti-ar fi sa-l minti pe baiatul de care iti place ca esti o fata normala cand de fatp esti o spioana ? Dar haideti sa vedem prezentarea primului volum :
DESCRIERE:
Cammie Morgan are cincisprezece ani şi este elevă la Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale, o şcoală de fete tipică ─ evident, tipică dacă la orice şcoală s-ar preda arte marţiale avansate la ora de Educaţie fizică, cunoştinţe despre cele mai noi arme ale războiului chimic la orele de Ştiinţe, iar elevele ar primi distincţii pentru spargerea codurilor CIA la orele de Informatică. Deşi pretinde că este o şcoală pentru genii, Colegiul Gallagher este de fapt o şcoală pentru superspioane, unde se învaţă 14 limbi străine, Decriptare, Cultură şi Asimilare şi Operaţiuni sub Acoperire (Op-Acop, cu fabulosul Joe Solomon).

duminică, 12 august 2012
Printul Mecanic (Dispozitive Infernale vol.2) de Cassandra Clare
DESCRIERE :
În lumea magică a Londrei Victoriene, Tessa Gray şi-a şăsit În Sfârşit Locul, Alături de vânătorii de umbre. Dar liniştea se dovedeşte a fi trecătoare când forţe întunecate din Conclav plănuiesc s-o înlăture pe Charlotte, protectoarea ei, de la conducerea Institutului. Dacă se va întâmpla acest lucru, Tessa va ajunge pe străzi, pradă uşoară pentru misteriosul Magistru, care urmăreşte să se folosească de puterile ei în scopuri nu tocmai nobile.
sâmbătă, 11 august 2012
Kristin Cashore - Darul (Cele sapte regate vol.1)
Salutare cititori,astazi ne vom lasa fermecati de catre "Darul" pe care am gasit-o bine ascunsa pe siteul editurii RAO, voi a-ti auzit de aceasta carte? Ei bine nici eu. Iar asta este cel mai trist lucru pentru ca povestea mi se pare o poveste care prinde si tine. Are desigur si o poveste romantica, dar de data aceasta fata este cea periculoasa nu baiatul. Tot ce pot spune despre ea este ca este foarte originala si merita citita, cine stie poate dupa ce va aparea si volumul 2 voi incepe sa citesc si eu aceasta serie , sau chiar mai bine, sa o gasesc pe internet. Dar haideti sa dam ochii si cu descrierea acestei carti.
DESCRIERE:
Katsa putea să ucidă un om de când avea opt ani - ea este un graceling, unul dintre puţinii oameni născuţi în ţara ei cu un dar extrem, al ei fiind acela de a ucide.

vineri, 10 august 2012
M&M - Pedeapsa pe viata
Pedeapsa pe viata
Draga jurnalule,te rog arata-mi cum sa asasinez un om, stii ce se intampla atunci cand o persoana care isi spune Anonimus iti suna parintii si le povesteste cat de iresponsabile sunt fetele lor?
Ei bine primesti un maaaare "premiu" O PEDEAPSA PE VIATA. Mda se pare ca dupa ce scap din aceasta pedeapsa crunta pe care parinti o numesc "pe viata" si consta in ironic de multe pretentii gen: "fara telefon" ,"fara computer","fara baieti", "FARA ORICE AI NEVOIE CA SA SUPRAVIETUIESTI PISHIC IN ACEASTA GREA VIATA DE ADOLESCENTA" ,Anonimus asta va primi o lectie pe care nu o va uita niciodata : "Nu te pune cu M&M !"

Garth Nix - Sabriel
Dragi cititori, ei bine eu sunt foarte incantata de cartea "Sabriel" adica inainte de Fortele Raului Absolut nu prea ma interesau cartile cu necromanti si fantome. Dar acum fac parte din top 10 carti ale mele, asa ca hai sa vedem ce se spune si despre cartea asta .
DESCRIERE:
Cine îi apără pe vii când morţii se ridică...? Necromantul Abhorsen, singurul care îi călăuzeşte pe morţi către somnul de veci, a dispărut, iar morţii ameninţă să se întoarcă în lumea celor vii.
Volumul 1 din Fetele Gallagher impreuna cu Bravo Girls pe 21 august !!!
Dragi cititori, se pare ca in sfarsit aflam ce carti vor aparea impreuna cu revista Bravo Girls incepand din 21 august. Ei bine cele 5 carti pe care le vom primi la unicul pret de 11 lei fac parte din seria Fetele Gallagher de Ally Carter. Dar haideti sa vedem si descrierea care daca nu a fost gasita pe siteul editurii Leda am luat-o de pe blogul care imi place sa-l citesc Walking on Letters . Dar haideti sa ne facem o parere despre serie.
DESCRIERE:Academia Gallagher pentru Fete Excepţionale este o şcoală de fete destul de obişnuită ─ asta dacă la fiecare şcoală se predau la orele de sport arte marţiale pentru avansaţi, la cele de ştiinţă ultimele noutăţi în privinţa războaielor chimice, iar elevele primesc credite suplimentare pentru spargerea codurilor CIA în cadrul orelor de informatică. Aşadar, adevărul e că Academia Gallagher, oricât ar susţine ea că e o şcoală pentru genii, e de fapt o şcoală pentru spioni.
joi, 9 august 2012
Alyson Noel - Luna Albastra (Nemuritorii vol. 2)
Salutare cititori, da da stiu, am mai prezentat seria asta. Dar in aceasta seara voi prezenta ultimul volum aparut in Romania numit si "Luna Albastra" in care protagonista noastra Ever se pare ca incearca sa-si descopere noile puterii. Pentru cei care nu a-ti citit prima carte Ever il are ca iubit pe Damen care este un Nemuritor, si se pare ca din marea lor iubire a rezultat tranformarea lui Ever intr-o Nemuritoare. Dar haideti sa vedem
DESCRIEREA:
Dornică să afle tot ce se poate despre noile ei talente ca Nemuritoare, Ever îl roagă pe iubitul ei, Damen, să o înveţe. Dar, pe măsură ce puterile ei sporesc, cele ale lui Damen slăbesc. Dă semne de boală, are pierderi de memorie şi devine tot mai distant. În încercarea de a-l salva, Ever călătoreşte în altă dimensiune, ceamagică a ţinutului verii, unde află secretele trecutului chinuit al lui Damen, un trecut pe care el i l-a ascuns mereu.

marți, 7 august 2012
Recenzie : Spintecatorul (Jurnalele lui Stefan vol.4)
In "Spintecatorul" timpul actiunii este frumosul an 1888. Stefan a gasit o familie simpla si draguta cu un conac pe nume Abbot care ii aminteste foarte mult cu mosia Veritas. Domnul Duckworth ii ofera vampirului nostru un loc de munca la conac, ce coincidenta, cam acelasi gen de munca care il facea si la Veritas.
In timpul in care Stefan sta la familia Duckworth il bantuie amintirile despre Katherine si Damon.
Toata "petrecerea" incepe cand domnul Duckworth il duce pe Salvatore la Londra. Londra ce loc frumos unde sa petreci , sa cunosti oameni noi sau in cazul nostru sa vizitezi rude de demult pierdute. Se pare ca Stefan nu stie de prezenta lui Damon pana nu ii vede pseudo-numele in ziar , bineinteles, la rubrica mondena. Totusi devine mult mai ingrijorat cand in acelasi ziar vede si titlul : "CRIMA !!!" , totul devine limpede si stie ca trebuie sa ajunga la Damon sa il opreasca din aceasta succesiune de crime.

Eugen Ovidiu Chirovici - Sanitarium
Dragi cititori, azi vom avea inca o carte de suspans cu care sa facem cunostinta. Stiu, exista mii de carti suspans si alte rude ale suspansului. Dar aceasta carte mi-a dat fiori pe sira spinarii. Este genul de carte careia i-ar trebui un film si sa il vezi de la inceput pe la vreo unu noaptea si sa nu te lase sa dormi nici chiar dupa ce l-ai vazut. Cam asa e si cartea, nu te va lasa pana nu o termini - nu te va lasa nici dupa ce o termini. Dar haideti sa vedem
DESCRIEREA :
David Eagan, fost ziarist de succes din Chicago, este angajat de fundaţia L.S. Hope să scrie monografia unui spital de psihiatrie din Missouri, cunoscut în zonă sub numele de Sanitarium.
FILM - ORASUL OASELOR
Dragi fani ai seriei "Instrumente Mortale" si fani ai filmelor dupa carti. Se pare ca se va face un film dupa prima carte a acestei serii : Orasul Oaselor.
Dupa cate se spune filmul va aparea in AUGUST 2013, stiu stiu , cam foarte mult timp. Iar personajul principal Clary Fray va fi jucata de Lily Collins.

vineri, 3 august 2012
Agatha Christie - Zece negrii mititei
Salutare cititori, azi vom face cunostiinta ca Agatha Christie, o mare scriitoare de carti cu crime. Am auzit de ea de la o persoana foarte apropiata mie, in special de celebra carte "Zece negrii mititei", care mi se pare interesanta si plina de mister si desigur crime.
DESCRIERE :
"Zece..." Zece străini sunt atraşi de un misterios U.N. Owen, într-o casă de pe o insulă izolată, din apropierea Devon-ului. "Nouă... "
miercuri, 1 august 2012
Copertile volumelor 4,5 si 6 din seria Jurnalele lui Stefan
Revista Bravo ne arata copertile urmatoarelor 3 volume din seria Jurnalele lui Stefan ce vor aparea in Romania cu aceasta revista.
Iar serialul , unde recunosc si eu sunt o mare fana a serialului, a ajuns la sezonul 4 care va aparea abea pe 11 octombrie in S.U.A si pe 12 octombrie in Romania. Mi se pare o eternitate sa astept atata , dar ce putem face??? va trebui sa avem rabdare !!!
Vreau pareri despre serial , carti si coperti !!!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)