miercuri, 16 ianuarie 2013

Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?

          MOŞTENIREA FAMILIEI VAN ALEN, volumul 4 din seria SÂNGE ALBASTRU de Melissa de la Cruz

      Acţiunea celui de-al patrulea volum al seriei ─ considerat de cititori cel mai bun de până acum! ─ începe la un an după evenimentele din Revelaţii, încheiate cu oribilul masacru din Rio.
Multe s-au petrecut în acest an. Schuyler şi Oliver au decis să fugă din New York după ce Schuyler a fost învinuită pe nedrept de Conclav pentru moartea bunicului ei, Lawrence Van Alen; acum sunt amândoi la Paris, încercând să obţină o audienţă la conducătoarea Conclavului european, de la care speră să primească protecţie şi sprijin. Schuyler nu mai este fetiţa timidă şi nesigură din primul volum al seriei; puterile ei au crescut şi are nevoie de tot ajutorul posibil pentru a-şi urma misiunea pe care i-a încredinţat-o bunicul său. Cât despre relaţia ei cu Jack, ştie că lui îi este menit să fie alături de Mimi, iar ea deja a ales să rămână cu Oliver. Şi totuşi, oare nu cumva se repetă povestea mamei ei? Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?
Mimi s-a alăturat echipei de Venatori condusă de Kingsley Martin, cu care străbate lumea în căutarea lui Jordan, surioara răpită a lui Bliss, care poartă în ea spiritul Străjerului. Personajul lui Mimi capătă acum dimensiuni profunde şi personalitatea ei, cândva unidimensională şi antipatică, suferă schimbări, dovedind că există în ea disponibilităţi pentru pasiune, dar şi compasiune.
Bliss Llewellyn joacă şi ea un rol esenţial, căci a devenit un Sânge Argintiu şi în trupul ei sălăşluieşte un spirit malefic şi puternic. În vreme ce luptă să-şi recapete controlul asupra trupului, minţii şi viitorului ei, trebuie să găsească forţa de a se elibera de Vizitator ─ sau e sortită să fie sclava lui pentru eternitate?
Saga celor cu Sânge Albastru continuă, şi lumea lor plină de glamour, dar şi de taine străvechi ni se dezvăluie din nou în povestea rostită pe rând de Schuyler, Mimi şi Bliss. Dragoste, secrete, îngeri şi demoni, revelaţii, întâmplări neaşteptate şi o schimbare uluitoare a personajelor ─ toate îşi au locul lor în roman, alcătuind o lectură alertă şi captivantă şi ajutând cititorul să se implice în vieţile personajelor şi să îşi dea seama că ceea ce se petrece în poveste are nişte dimensiuni mai mari decât şi-ar fi putut el imagina. Acum, nu mai e vorba doar despre vampiri şi romance ─ este vorba despre lupta constantă şi implacabilă dintre bine şi rău.
„Schuyler Van Alen, Bliss Llewellyn şi colegii lor de şcoală revin în acest nou episod din seria Sânge Albastru – o combinaţie delicioasă de Gossip Girl şi Amurg… .” ─ Barnes & Noble
„Cu un amestec de dramă, romance şi fantasy pe de o parte, şi sacrificiu şi suferinţă pe de alta, acest nou volum îi va captiva pe cititori, transformând seria Sânge Albastru dintr-o lectură fascinantă într-una ce creează dependenţă.” ─ www.lovevampires.com
Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul www.melissa-delacruz.com
Cartea are 324 de pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este cartonată, cu supracopertă, iar preţul de listă – 44,90 RON. La precomandă, veţi beneficia de 25% reducere şi transport gratuit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bun venit in coltisorul meu de lume,abia astept parerea/intrebarea ta♥

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...