Cine şi-ar fi închipuit că patru minute ar putea schimba totul?
Pentru tânăra de şaptesprezece ani, Hadley Sullivan, această zi pare să fie una dintre cele mai rele de până acum…
Tocmai a pierdut avionul, este blocată în aeroportul JFK din New York şi e pe cale să întârzie la nunta propriului ei tată, care se căsătoreşte, pentru a doua oară, la Londra, cu o femeie pe care n-a văzut-o în viaţa ei.
Apoi, aşteptând să se îmbarce în următorul avion, îl întâlneşte pe Oliver. E britanic. Şi e foarte drăguţ. Şi o va însoţi în noul ei zbor.
Călătoria de-o noapte trece cât ai clipi, iar Hadley şi Oliver se pierd unul de altul în aglomeraţia din aeroport, la sosire.
Îi va aduce oare soarta din nou împreună?
Desfăşurată pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, povestea lui Hadley şi a lui Oliver ne vorbeşte despre relaţiile de familie, despre a doua şansă şi despre dragostea la prima vedere.
O carte de pe lista NEW YORK TIMES Editors’ Choice
“Un roman dinamic şi antrenant, cu o minunată idee romantică drept premisă. Cititorii vor fi absorbiţi, odată cu Hadley, de profunzimile emoţionalepe care le străbate.”
— PUBLISHERS WEEKLY
“Vă veţi îndrăgosti de această carte — este o certitudine statistică!”
— Margaret Stohl, autoare a seriei bestseller Cronicile Casterilor
“Romantic şi inteligent, acest roman este un must-read. Imediat ce vei face cunoştinţă cu Oliver, o să te rogi să pierzi şi tu următorul zbor.”
— Sarah Mlynowski, autoarea bestsellerului Zece lucruri pe care le-am făcut (şi probabiln-ar fi trebuit)
CITESTE UN FRAGMENT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Bun venit in coltisorul meu de lume,abia astept parerea/intrebarea ta♥