marți, 30 iulie 2013

VA Bloodsisters - Posterul Oficial

CUPA CARTILOR Etapa 1 - Runda 6, Georgina Kincaid VS. Magie de doi bani

Georgina Kincaid de Richelle Mead

Număr volume: 6 (serie completă)

Volume apărute în Romania: 6
An apariție: 2010
Editura: LEDA



Richelle Mead ne prezintă sucubii, niste ființe malefice care au fost lăsate să plece din iad cu scopul de a colecta sufletele cele mai pure, făcându-i pe oameni să trăiască după principiul hedonismului.

Georgina Kincaid este un sucub extrem de atrăgător care poate să își schimbe forma corpului în funcție de fanteziile bărbaților. Ea descoperă orice plăcere vinovată pe care aceștia o au, transformându-le fanteziile în realitate. Nu e nicidecum o damă de companie. E un sucub care trăiește cu ajutorul energiei pe care o colectează de la sufletele căzute în păcatul trupesc.

Oricât de malefică pare Georgina, veți vedea că până şi demonii au sentimente.Ca orice altă creatură malefică, înainte să devină un sucub simpatic, şi ea fost doar un simplu om, o fată care a greșit crunt și a vrut să își spele păcatele pentru a le oferi celor cărora le-a greşit o nouă viaţă. La rugămințile ei nu a răspuns însă un înger, ci un demon și astfel a ajuns Georgina să încheie un contract cu iadul, prin care a devenit slujnica lui pentru eternitate. În prezent, după secole întregi, încă regretă alegerea pe care a făcut-o în acel moment de răscruce.

Deși este prin definiție o ființă malefică, are un suflet extrem de bun și urăște că nu poate avea o relație în adevăratul sens al cuvântului cu cel de care s-a îndrăgostit.

Chiar dacă are momente în care se întristează aducându-și aminte de viața ei muritoare, Georgina își continuă traiul cu stil și șarm alături de prietenii ei nemuritori: Peter, Cody și Hugh. Se integrează cu ușurință în lumea umană, ducând o viață dublă: ziua e o simplă angajată la o librărie, iar seara un sucub pasional care își vânează prada pentru a o seduce.

Pe lângă asta, problemele se țin scai de ea ajungând mereu să investigheze atacurile care se petrec în lumea nemuritorilor din Seattle.

De parcă nu este suficientă amenințarea ce umbrește viața semenilor ei, ea trebuie să se mai descurce și cu tumultuoasa ei viață sentimentală. Apar, nu unul, ci doi bărbați extrem de diferiți care îi complică și mai tare viața. Unul dintre ei este nimeni altul decât scriitorul ei favorit, Seth, o persoană timidă, cu un suflet mare, căruia Georgina îi adoră toate romanele pline de aventură, adrenalină și erotism. După Seth își face apariția și Roman: senzual, încăpățânat și curajos, un fermecător profesor de lingvistică și un excepțional dansator.


Trebuie să votați "Georgina Kincaid" pentru că este o serie scrisă într-un mod inedit și captivant de talentata Richelle Mead, dezvăluindu-ne cu ușurință lumea misterioasă a Georginei și viața ei palpitantă, plină de intrigi și suspans. 
(Walking on Letters / Bibliophile Mystery)


***



Magie de doi bani de Kelley Armstrong


Număr volume: 13 (serie completă)
Volume apărute în Romania: 3
An apariție: 2012
Editura: LEDA



Magie de doi bani este a treia carte din seria Femei din Cealaltă Lume, însă nu are deloc legătură cu primele două, aceasta fiind axată strict pe vrăjitori și vrăjitoare. Acesta este singurul motiv pentru care am decis să o prezint ca fiind cap de serie în Cupa Cărților, deoarece consider că interesul cititorilor a fost atras strict de elementul magic al acestui volum trei, neexploatat la fel de mult în cele două volume precedente, care se axează mai mult pe vârcolaci. 

Deși această trecere de la un elment supranatural la altul poate părea un pic mai greu de asimilat pentru cititorii primelor două volume, Kelley Armstrong îi va acapara numaidecât cu stilul ei excelent, plin de umor negru, lumea secretă a vrăjitoriei care operează în spatele celei moderne și descrierea celor două specii. Faptul că aceștia trebuie să-și ascundă abilitățile de oamenii normali adaugă romanului o tentă de realism.

Nimic nu este roz iar problemele nu capătă peste noapte soluții miraculoase, unele evenimente având chiar consecințe ireparabile. 

În urma morții mamei ei, vrăjitoarea Paige devine liderul Sabatului și este hotărâtă să aibă grijă de adolescenta Savannah, dar întâmpină probleme mari atât din partea tatălui ei biologic – care apare pe neașteptate și își cere drepturile părintești – cât și a Sabatului care ar fi mult mai mulțumit dacă ar scăpa de copil.

Povestea ne este prezentată din punctul de vedere al lui Paige, pe care unii dintre voi o cunosc din volumul precedent, cu toate că este posibil să nu o fi îndrăgit foarte mult. Ei bine, aici Paige vă va surprinde plăcut. Desigur, este cam încăpățânată uneori și poate un pic fixistă, dar asta nu face decât să o apropie de cititor, oferindu-i o alură umană, iar când persoanele apropiate, viața și tot ceea ce o înconjoară se destramă, este normal să se agațe de ceea ce știe și să încerce să-și reafirme credințele și viziunile normale asupra lumii. Dar când toate acestea dau greș, Paige reușește să se adapteze, iar acesta este cel mai de admirat lucru în Magie de doi bani. 


Trebuie să votați Magie de doi bani pentru că este amuzantă, antrenantă, întunecată uneori și cu un strop de romantism. Diviziunea magică dintre vrăjitori și vrăjitoare este extrem de interesantă. Oare ce s-ar întâmpla dacă speciile s-ar amesteca? Copii rezultați ar deține ambele puteri sau numai puterea specifică sexului lor?

(Bibliophile Mystery)




Puteți vota până pe 1 august la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare click AICI


***START VOT***



*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România


duminică, 28 iulie 2013

CUPA CARTILOR Etapa 1 - Runda 5, Jocul Minciunii VS. Vanatoare Nocturna

Jocul Minciunii de Sara Shepard

Număr volume: 5 (serie incompletă)
Număr volume apărute la noi: 3
An apariție: 2011
Editura: LEDA


Plină de mister, suspans, si secrete, această carte pătrunde în vieţile tinerilor bogați, surprinzând jocurile lor sinistre și răutăcioase, superficialitatea lor, obișnuința de a trata totul ca pe o glumă sau ca pe o serie impresionantă de farse, indiferent cât de puternic sunt afectați cei din jur..
            Emma doreşte să își cunoască personal sora geamănă, pe Sutton, de a cărei existență nici măcar nu știuse, dar după ce aceasta dispare brusc în ziua în care trebuiau să se întâlnească, Emma este nevoita să-i „fure” identitatea și să încerce să afle ce i s-a întâmplat.
            Obişnuită cu sărăcia şi cu o existenţă chinuită, Emma este impresionată de viaţa luxoasă pe care o are Sutton, dar când partea întunecată a acesteia iese la iveală, încetează să mai fie atât de tentantă și își pierde, treptat, tot farmecul. Pentru că Sutton era răzgâiată, răutăcioasă, superficială, obișnuită să-i rănească pe cei din jur fără să îi pese, aceasta își îndepărtase prietenii. Emma nu știe încă asta, dar afla în curând, când începe să pună cap la cap totul și să descopere câți potențiali dușmani are sora ei, unii dintre ei chiar cu motive serioase pentru care ar fi putut-o ucide fără să clipească.
            Sara Shepard este o artistă a suspansului. De la acțiune până la personaje, ea dă noțiunii de mister o nouă semnificație și reușește să țină cititorii pe jar, facându-le inimile să bată mai tare în punctele culminante ale romanului. Stilul ei este concis, direct la subiect, cu suficiente detalii încât să mențină curiozitatea și atenția cititorilor.
Jocul Minciunii este o carte impresionantă mai ales datorită legăturii atât de puternice dintre cele două surori gemene. Este evident că deși personajele principale sunt identice ca înfățișare, au personalități total opuse. Emma e drăguță, amabilă, atentă cu cei din jur, pe când Sutton era o fată care ar fi făcut orice pentru a obține ceea ce își dorea, fără să aibă considerație și respect pentru nimeni. Jocul Minciunii ne arată și cât de mult contribuie mediul în care au trăit la formarea caracterelor lor, a principiilor și regulilor după care se ghidează in viață.
Personajele secundare sunt și ele foarte bine conturate, fiecare având secrete și intenții câtuși de puțin inocente.

            Trebuie să votați Jocul minciunii pentru că este un rollercoaster de emoții, fiind o carte imprevizibilă, sinistră, dar și captivantă! Curiozitatea și suspansul vă însoțesc constant, veți râde și vă veți întrista alături de personajele principale.


 ***


Vânătoare Nocturnă de Jeaniene Frost

Număr volume: 6 (serie incompletă)
Număr volume apărute la noi: 1
An apariție: 2012
Editura: LEDA

VÂNĂTOARE NOCTURNĂ este o serie de top a genului Urban Fantasy, cunoscută și apreciată peste hotare, de aceea puține altele o pot depăși sau se pot ridica măcar la nivelul ei.
Deși este ea însăși pe jumătate vampir – sau tocmai din această cauză - Catherine Crawfield, aka Cat Raven și-a făcut un scop din a scăpa lumea de cât mai mulți vampiri cu putință. Avantajul cel mai mare al faptului ca este o rară anomalie a naturii, îl reprezintă faptul că ea, spre deosebire de ei, are puls,  așa că vampirilor nici nu le trece prin cap ce-i așteaptă. Îi momește, îi atrage în locuri izolate promițandu-le sex, apoi îi străpunge cu un țăruș. Deși îi este cam greu să scape de cadavre, s-a descurcat bine în toți acești ani.
Singurul care nu cade pradă farmecelor ei și își păstrează garda sus este Bones, un vampir vânător de recompense. Mai mult, o capturează și îi dă de ales: să se antreneze și să lucreze pentru el sau să moară.
Așa începe marea VÂNĂTOARE NOCTURNĂ, plină de aventuri, bătălii sângeroase, replici amuzante, tensiune sexuală și nu numai.
Cat și Bones formează o pereche absolut perfectă, fără scrupule atât în ceea ce privește coliziunile amoroase, cât și pe cele cu dușmanii.  El o completează, o face mai puternică și reușește să o convingă să-și accepte identitatea. Chimia dintre ei e de necontestat, cei doi presărând povestea cu incredibil comic de limbaj și de situație!
Însă n-avem de-a face cu un roman paranormal-romance, în care eroii se îndrăgostesc orbește. Cat îl obligă să muncească pentru a-i câștiga încrederea, dragostea, în timp ce noi, cititorii, culegem foloasele.
Cineva spunea că Jeaniene Frost creează personaje pe care ți-ai dori să le întâlnești în viața de zi cu zi. Eu aș îndrăzni să afirm că e cam periculos, pentru că sunt genul de caractere care mai întâi omoară și apoi întreabă, deci probabil m-aș feri de ei pe stradă, însă în paginile cărții sunt pur și simplu adorabili.

Trebuie să votați Vânătoare Nocturnă dacă vă plac vampirii sexy, pe motocicletă, eroinele bad-ass cu limba ascuțită și scene înfierbîntate de luptă.

(Bibliophile Mystery)

Puteți vota până pe 26 iulie la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare click AICI


***START VOT***


*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România



miercuri, 24 iulie 2013

CUPA CARTILOR Etapa 1 - Runda 4, Chimie Perfecta VS. Vampirii din Morganville

Chimie Perfectă de Simone Elkeles

Numar volume: 3 (serie completa)
Numar volume aparute la noi: 3
An aparitie: 2012
Editura: LEDA


Uneori festele pe care ți le joacă soarta duc la cele mai (ne)fericite deznodăminte.

Seria prezintă poveştile de dragoste a trei frați care decid să-şi depăşească statutul la care societatea şi destinul i-a condamnat. Mai din proprie voință, mai împinşi de la spate, aceştia vor alege până la urmă calea cea mai bună pentru ei chiar dacă nu este cea mai uşoară. Dimpotrivă, este cea mai grea, pentru că este în joc nu doar viitorul lor ci însăşi libertatea şi viața.

Chimie perfectă este primul volum din serie şi este convingător. Provocare sau adevăr? Avem ambele: Chimie perfectă ne provoacă să aflăm adevărul ascuns sub imaginea publică pe care suntem obligați s-o afişăm. Adevăr care ne face mult mai asemănători decât am crede.

El nu este chiar cavalerul pe cal alb (dar probabil e cel în armură neagră), iar ea nu este tocmai domnița aflată la ananghie. Sunt personaje ale lumii moderne care se confruntă cu probleme moderne pe lângă care dragonii şi zmeii par lucruri minore.

Simone Elkeles reuşeşte să construiască unii dintre cei mai atrăgători „băieți răi” atât de atrăgători încât şi mamele şi tații adolescentelor ar putea să-i placă (şi o fac probabil în sinea lor, mai ales că fiicele le vor fi în siguranță când băieții răi se vor transforma în - foarte - buni).

Prinşi în propriile lumi ce par despărțite irevocabil, cei doi sunt prea preocupați să se înfrunte şi asta îi împiedică să vadă ce i-ar putea apropria. Îşi încep aventura încarcerați în prejudecățile şi „cerințele” societății, dar treptat ajung să-şi descopere unul altuia acele calități care merită apreciate şi tot treptat ajung să admire ceea ce descoperă şi să decidă că merită să lupte pentru ce pot avea. Totuşi nu este uşor. Viața din care încă fac parte luptă în cele mai aprige moduri pentru a nu-i scăpa din gheare. În plus, chiar alegerile pe care sunt nevoiți să le facă pentru a-şi apăra dragostea duc inevitabil la despărțirea lor şi la vulgarizarea relației... în ochii celorlați. Cine a spus că dragostea e bucurie nu a iubit niciodată!

Un plus al cărții este acela că povestea este spusă din perspectiva ambilor. Astfel putem cunoaşte în întregime trăirile şi transformările prin care trec cei doi şi modul în care iubirea lor se naşte şi evoluează.

Personajele secundare susțin povestea şi eroii. Ei au rolul de a sublinia efortul şi lupta dusă de aceştia. Confruntați şi implicați în situații asemănătoare povestea lor are un alt final decât al protagoniştilor principali.

De la Romeo şi Julieta la Poveste din Cartierul de Vest avem în sfârşit un deznodământ care aduce speranță.


Trebuie să votați Chimie Perfectă în primul rând pentru că aparține stilului contemporary, care s-a afirmat din ce în ce mai mult anul acesta, detronând cărțile fantasy în topul multor cititori. În al doilea rând, pentru că este o carte pentru cei aflați la vârsta adolescenței la care se visează cu ochii deschişi, dar şi pentru adulții care ştiu să aprecieze şi să-şi aducă aminte de fiorii primei iubiri. Lacrimi, zâmbete, speranță şi iubire este ceea ce veți găsi în Chimie perfectă.



*** 

Vampirii din Morganville de Rachel Caine

Număr volume: 14 (serie incompletă)
Număr volume apărute la noi: 8
An apariție: 2010
Editura LEDA


Bine aţi venit în Morganville, Texas!
Nu rămâneţi pe afară după ce se lasă întunericul!
Povestea nu începe în mod spectaculos. Avem o tânără, Claire Danvers, care deşi tocilară, ducea o viață normală. Asta până când s-a mutat în Morganville, pentru că nimeni nu putea bănui ce se ascunde în noaptea din Morganville. De aici totul se năruie, iar povestea devine nesperat de atrăgătoare.
Forţată să părăsească relativa siguranţă a campusului, Claire ajunge să ia contact direct cu „ciudăţeniile” oraşului. Şi să ia contact e puţin spus; pentru că ea se trezeşte implicată în cele mai mari lupte duse de creaturile care stăpânesc oraşul. Se va afla în prima linie atât în lupta dintre oameni şi vampiri cât şi în lupta pentru supremaţie dintre aceştia din urmă.
Şi dacă ar fi fost totul clar ar fi fost bine, dar Claire nu are nici măcar şansa asta.
E imposibil să ştii în cine se poate avea încredere; în Morganville binele şi răul sunt strâns legate. Prietenii se pot dovedi înşelători, iar duşmanii devin aliaţi neaşteptaţi – câteodată. Vampirii din Morganville abundă în personaje interesante şi atractive. Avem iubitul care te bagă în belele, dar cu cele mai bune intenţii, şi care nu putea fi altfel decât irezistibil. Avem prietena gotică și prietenul misterios care sunt mult mai mult decât par la prima vedere. Găsim vampiri răi şi buni, sau cel puţin corecţi – adică ce înţeleg ei prin a fi corect. În plus, ne putem bucura de prezenţa unui savant excentric, aproape nebun care o îndrăgeşte (sau nu) pe eroina noastră şi care îi oferă – atunci când nu o atacă – cunoştinţe pe care am vrea să le avem cu toţii. Personajele meteorice vin şi pleacă, dar nu uită să strice totul în urma lor.
În plus, Claire mai trebuie să se şi maturizeze şi să facă faţă propriilor sentimente. Lucru nu prea uşor atunci când sentimentele te bagă clar în alte probleme.
Însă Claire este o fată foarte deşteaptă şi asta o salvează uneori. Dacă până acum aţi râs cumva de tocilare, e cazul să vă revizuiţi poziţia. În Morganville tocilara Claire conduce şi prin deciziile pe care le ia, uneori doar instinctiv, influenţează şi asigură chiar supravieţuirea cetăţenilor umani ai oraşului.
Acţiunea e alertă. Seria, aflată deja la volumul 8 în România, aduce mereu ceva nou. Avem acțiunea generală care se continuă de-a lungul seriei, dar fiecare volum are propria aventură care în final adaugă un element, un pas important la povestea principală. Fiecare conflict îşi va găsi rostul, fiecare luptă va avea urmările sale. La fiecare pas descoperi vechi secrete, pe care le înlocuieşti cu altele noi, la fiecare pas ţi se se năruie planul bine ticluit şi toate speranţele. Jurăminte de credinţă, supuneri forţate şi eliberări improbabile conduc şi răstoarnă situaţii. Păci fragile şi ameninţări de oriunde pun în pericol oameni şi vampiri deopotrivă. Dispar oameni, dispar vampiri şi nimeni nu reuşeşte să dea de capăt iţelor, iar linia dintre viaţă şi moarte se subţiază prea mult.
În plus, totul trebuie ţinut secret faţă de restul lumii. Ce se întâmplă în Morganville trebuie să rămână în Morganville altfel...

Trebuie să votați Vampirii din Morganville pentru că este o serie antrenantă, presărată cu pericole și mistere, cu prietenii şi relaţii puse la încercare, crime şi pedepse meritate sau nu, schimb de tactici, schimb de tabere, decizii majore, maturizări şi pierderi, dar din care nu lipsește elementul cel mai important: Iubirea.

(Bibliophile Mystery)

Puteți vota până pe 26 iulie la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare click AICI




*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România

duminică, 21 iulie 2013

CUPA CARTILOR Etapa 1- Runda 3 ,Jurnalele Vampirilor VS. Naluca si Naucul

Jurnalele Vampirilor de L. J. Smith

Numar volume: 9 (serie incompleta)
Numar volume aparute la noi: 8
An aparitie: 2009
Editura: 
LEDA

O cunoaştem pe Elena Gilbert, proaspăt întoarsă din vacanța petrecută în Europa şi gata să-şi reia poziția de top în ierarhia socială a liceului Robert E. Lee din Fell’s Church. Un cumplit accident de masina le-a răpit viața părinților Elenei, lăsând-o, împreuna cu sora ei mai mică, în grija unei mătuşi. La început Elena este intenționat descrisă ca un copil răsfățat dintr-o familie bogată - o eroină cu care nu trebuie să te identifici – fapt ce va determina cititorii să aprecieze la adevărata valoare maturizarea şi dezvoltarea sa ca personaj pe parcursul seriei. Ea ajunge cu timpul să poată face diferența între atenția oferită din interes şi iubirea adevărată, precum şi ce înseamnă sacrificiul făcut pentru cei dragi.

Stefan Salvatore este elevul de liceu proaspăt transferat din Italia, care prin aspectul fizic plăcut, atitudinea rezervată şi alura misterioasă are toate atributele necesare pentru a pune inima pe jar unei fete ca Elena (sau a cititoarelor). Ea nu este însă singura care suspină după el, asta bineînțeles, până când apare în peisaj Damon, fratele lui cel sexy, oaia neagră a familiei, pe care doar Elena pare a-l aprecia. Pe parcurs, se dezvăluie cititorilor frânturi dintr-un Damon total diferit.

Deşi cei doi par a fi doi frați normali, care se ceartă mereu, în spatele lor se ascund poveşti pentru care nimeni din Fell’s Church nu este pregătit. Oare vor aduce cei doi numai haos în micul oraş sau vor fi chiar ei cei care vor restabili normalitatea? Acum au încă un motiv care să-i despartă dar şi unul care îi apropie cum nici ei nu ar mai fi crezut că e posibil.

L. J. Smith reuşeşte cumva să fie pe placul mai multor generații de adolescenti, cu o serie de succes mondial scrisă cu mult inainte de începerea euforiei din jurul vampirilor, care astăzi ne cuprinde într-o oarecare măsură pe toți. Veți găsi în Jurnalele Vampirilor o doză consistentă de romantism, mister, suspans şi chiar umor. Numai Damon singur ar merita lectura acestei serii. Este unul dintre cele mai distractive personaje pe care le-ați întâlnit. Deşi ştii că trebuie să fii atent, să nu te apropii de el, şi să încerci să nu îl placi, cu siguranță nu vei rezista tentației de a-l cunoaşte mai bine.

Este ceva inedit în modul în care se vorbeşte despre perioadele istorice parcurse de Stefan şi Damon, mai ales epoca renaşterii şi, deşi în realitate lucrurile probabil nu erau chiar atât de roz în acele vremuri, nu poți să nu îți doreşti să fi experimentat pe propria piele lumea descrisă de Smith –bineînțeles, cu condiția de a fi în compania unuia dintre fraţi.

Seria pare să înceapă greu, acțiunea se dezgheață încet, dar totul nu este decât o măsură calculată a autoarei pentru a le permite cititorilor să se familiarizeze cu împrejurimile şi a le crea o stare de siguranță şi comfort. Pe măsură ce se afundă în poveste, vor realiza însă că toate aceste trăiri sunt false, acțiunea devenind misterioasă şi întortocheată.

Nu vă gândiți că e o serie light. Din contră, este presărată de momente terifiante: mâini care te apucă pe întuneric, posesii şi desigur, vampiri – dintre cei clasici, periculoşi, mortali. De altfel, pericolul pare să te pândească la tot pasul. Vechiul cimitir, biserica dărăpănată cu spiritele fără odihnă şi sentimentul de iubire tânără sortită eşecului adaugă o nuanță de gothic, pe care iubitorii genului o vor aprecia.

Trebuie s-o votați pentru că misterul, dragostea şi pericolul nu au fost vreodată mai strâns legate, sacrificiul pentru cei dragi nu a fost vreodată atât de mare, iar prietenia atât de importantă. „Jurnalele Vampirilor” reprezintă un reper în literatura de acest gen.


***


Năluca și Năucul de Stacey Kade

Număr volume: 3 (serie completă)
Număr volume apărute la noi: 1
An apariție: 2012
Editura: LEDA

Mulți dintre voi probabil abia așteptau să apară și la noi romanele amuzante care au împânzit piața străină. Ei bine, primul pas a fost făcut. „Năluca și năucul” este exact cum vă așteptați: alertă, amuzantă și cu o poveste antrenantă, care intrigă şi care vă va ține lipiți de ea până la ultima pagină.

Alona Dare, este în clasa a 12-a, co-căpitan al echipei de majorete, aleasă Regină a Balului trei ani la rând, frumoasă, cu părul blond și mătăsos și cu un simț ascuțit a ceea ce lumea NU ar trebui să poarte. Este genul de fată după care suspină toți băieții și pe care o invidiază toate fetele, perfectă din toate punctele de vedere – asta dacă poți trece peste faptul că e moartă.

Ca și cum acest lucru nu ar fi fost destul de rău, Alona nu vede lumina și este forțată să rămână pe pământ, printre cunoscuții ei care, desigur, nu o pot vedea sau auzi. Așa descoperă că prietenii nu o iubeau atât de mult, ba chiar o vorbesc de rău sau o uită foarte repede, iar iubitul ei o înșela cu nimeni alta decât cea mai bună prietenă a ei.

Cu adevărat interesantă - și inedită - este calitatea Alonei de „Barbie”, de fată rea, mai rar întâlnită la un personaj principal. Deși, de obicei “Domnișoarele Perfecțiune” nu sunt foarte agreabile, ea ne arată de-a lungul poveștii că nu totul este – sau era - roz în viața ei. În afară de încercările pe care le face pentru a descoperi viața de apoi, Alona se va strădui să afle adevărul şi despre viaţa pe care a avut-o.

Singura ei speranță este Will Killian, ciudatul școlii, care – dintr-un motiv sau altul – se pare că o vede. Fire extrem de ambițioasă dintotdeauna, Alona este hotărâtă să-l determine pe Killian să o ajute (deși este un ratat și un fraier TOTAL, iar cercul ei de prieteni ar fi scandalizat dacă ar vedea-o vorbind cu el).

Will este un băiat cu probleme. Probleme la școală, unde directorul nu îl are deloc la suflet, probleme acasă, unde biata lui mamă îl plimbă de la un psihiatru la altul, iar mai nou, un nor întunecat îi amenință viața. În concluzie a avut de-a face de-a lungul vietii sale numai cu lucruri rele. Și toate astea pentru că, de când se știe, poate vedea, auzi și atinge fantome – în concluzie și pe Alona.

Deși refuză să o ajute, fata este perseverentă, îl urmărește peste tot și singura soluție pentru a scăpa de ea este să ajungă la o înțelegere, cumva. De altfel, are anumite calități care lui i-ar folosi.

Răsturnările de situație sunt surprinzătoare și antrenante. De asemenea, contrar așteptărilor, veți descoperi și o parte întunecată a poveștii, pe care amatorii de mistere o vor aprecia cu siguranță. Personajele se dezvoltă încet, dar realist. Este uimitor modul în care Stacey Kade reuşeşte să scrie din perspectiva unor adolescenți – și chiar să pară unul – fără a depune mult efort. „Năluca și Năucul” este scrisă alternativ când din punctul de vedere al Alonei, când din cel al lui Will – un lucru indrăzneț, dar care i-a reușit pe deplin autoarei.

Trebuie să votați „Năluca și Năucul” pentru ca aduce o notă de prospețime în lumea fantomelor și buna dispoziție e garantată. Personajele sunt simpatice și bine construite, iar surprizele se țin lanț.

(Bibliophile Mystery)

Puteți vota până pe 23 iulie la ora 24.00
Pentru a vedea rezultatele rundelor anterioare click AICI



*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România

joi, 18 iulie 2013

CUPA CARTILOR Etapa 1 - Runda 2, Hex Hall VS. Uratii



Hex Hall de Rachel Hawkins

Numar volume: 3
Numar volume aparute la noi: 1
An aparitie:2012
Editura: LITERA


“Hex Hall” este o lectură plăcută, amuzantă, în care se îmbină perfect viața de adolescent cu magia, blestemele și demonii. Rachel Hawkins are un stil simplu, fresh, care atrage și conferă originalitate textului. Este o serie amuzantă, relaxantă, însă asta nu e tot: Rachel își surprinde plăcut cititorii cu fețele întunecate ale acestei povești. 

E foarte ușor s-o îndragești pe Sophie pentru că are o personalitate demnă de admirat. Este curajoasă, sinceră, iar replicile ei pline de umor îți aduc zâmbetul pe buze. În ciuda evenimentelor paranormale în care este implicată, ea nu este decât o adolescentă care își dorește să descopere adevărul despre sine și despre lumea în care trăiește, chiar dacă acest lucru îi poate schimba definitiv viața și-i face dorința de a fi acceptată și mai greu de realizat. 

Un alt aspect interesant este modul în care își tratează prietenii – puțini, ce-i drept, și tocmai de aceea foarte importanți. Prietenia dintre Sophie și colega ei de cameră, Jenna, se dezvoltă și solidifică treptat, cele două ajungând să depindă una de cealaltă. 

Archer este un tip interesant, nu doar pentru că este un “bad-boy, tall, dark and handsome”, ci pentru că are un SECRET. Deși la început nu pare să se înțeleagă prea bine cu Sophie, pe parcurs, fiind forțați să petreacă timp împreună, se vor cunoaște mai bine. Deși nu sunt foarte multe momente Archer/Sophie în “Hex Hall”, acestea sunt intense, captivante și incredibil de amuzante.

Și, desigur, nu-l putem uita pe Cal, băiatul bun, care fără doar și poate va avea un rol important în serie. Poate cea de-a treia latură a unui triunghi amoros?

Trebuie să votați “Hex Hall” pentru că este rapidă, parcă special creată pentru a vă detensiona. Prezintă o gamă largă de personaje supranaturale ca vampiri, zâne și vrăjitoare, este plină de mister și amuzament.


***

Uratii de Scott Westerfield

Numar volume: 4
Numar volume aparute la noi: 2
An aparitie: 2012
Editura CorinTeens

Tally e pe cale să împlinească şaisprezece ani şi... de-abia aşteaptă!

Nu ca să-şi ia permisul de conducere, ci ca să devină frumoasă.

În lumea ei, cea de-a şaisprezecea aniversare aduce cu ea o operaţie estetică menită să te transforme dintr-o persoană considerată ca fiind de o urâţenie respingătoare într-una uimitor de frumoasă. Toți cetățenii o suportă pentru a se încadra într-un tipar stabilit şi general acceptat de frumusețe. În această lume a viitorului nu există nici măcar noțiunea de drăguț, iar scopul este eradicarea tuturor problemelor sociale, economice, culturale, biologice etc care au dus în trecut la conflicte.

Diversitatea este cauza tuturor relelor.

Dar noua ei prietenă, Shay, nu vrea să fie frumoasă. Mai degrabă ar risca să trăiască în afara acestei lumi. Când Shay evadează, Tally află care este de fapt adevărul în ceea ce-i priveşte pe frumoşi. Autorităţile o pun pe Tally în situaţia de a alege între două variante la fel de rele: fie o va găsi pe prietena ei şi o va spiona, fie nu va mai fi niciodată frumoasă.

Astfel, Tally este pusă în situația de a alege între ceea ce i s-a inoculat că e bine şi natural de urmat şi ceea ce nu înțelege încă. Este forțată să se analizeze, să-şi pună la îndoială motivele şi să decidă la fiecare pas, iar fiecare decizie implică libertatea şi viața altor persoane. Dacă e greu să decizi pentru tine cum e să decizi pentru alții? Cum va putea ea trăi cu consecințele hotărârilor pe care le-a luat şi ce poate sau, mai bine zis, este dispusă să riște pentru a înlătura aceste consecințe?

Ca urmare a alegerii pe care o va face Tally, lumea ei se va transforma pentru totdeauna.

Trebuie să votați “Urâții” atât pentru stilul şi limbajul în care e scrisă cât şi pentru învățăturile pe care ți le transmite fără a-ți lăsa impresia că primeşti „lecții”. Are acțiune, are dragoste și suspans.


(Bibliophile Mystery)

Puteți vota până pe 20 iulie la ora 24.00


***START VOT***





*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România



marți, 16 iulie 2013

CUPA CARTILOR 2013 Etapa 1 - Runda 1, Damnare VS. Cercul Secret

Damnare de Lauren Kate

Numar Volume: 4 (serie incompletă) 
Număr volume apărute la noi: 3

An apariție: 2010


Editura: LITERA



„Damnare”... o frumoasă poveste despre soarta îngerilor căzuți pentru o muritoare.

„Fallen” este seria unui trecut tumultuos, a unui prezent surprinzător și a unui viitor incert, dar plin de speranță; un destin care joacă feste, în care iubirea adevărată nu are sorți de izbândă și orice atingere poate fi sfârșitul, moartea nereprezentând nici măcar o alinare.

Toată acțiunea este întunecată, periculoasă și plină de mister, într-un cuvânt gotică. Stilul măiestuos al lui Lauren Kate este captivant şi nu abundă în efecte dramatice. Atmosfera este apăsătoare, dar se armonizează cu viaţa personajelor, accentuând momentele acţiunii. Detaliile scenografice sunt atât de bine definite, încât veți simți că faceţi parte din poveste.

Trecutul plin de umbre a lui Luce intrigă, alimentând dorința cititorului de a afla mai multe cu fiecare pagină, iar răsturnări de situație se întâlnesc la tot pasul.

Luce este deșteaptă, simpatică și dragălașă, dar suspectată că ar fi omorât un tanăr. Deși ea știe că nu a făcut nimic rău, totuşi nu poate găsi o explicație pentru umbrele care au urmărit-o toată viața şi care par să fie de vină pentru toate problemele ei. După un incendiu teribil care îi schimbă cursul destinului pentru totdeauna, este trimisă la Sword&Cross, o instituţie pentru tineri cu probleme speciale.

Din momentul în care pășește în școală, Luce simte o atracție inexplicabilă pentru Daniel Grigori, un tânăr frumos, perfect, însă rece, distant, uneori chiar nepoliticos.

Da, avem parte şi de triunghiul amoros, unul complicat şi chinuitor, pentru că eroina nu știe care sunt sentimentele şi scopurile adevărate ale celor doi implicați. Ambii pretendenţi au partea lor de vină şi partea lor de dreptate, de aceea este extrem de greu să te alături unei tabere.

Personajele secundare au fiecare un rol bine definit și o poveste proprie. Cea a Ariannei este extrem de interesantă: are cicatrici pe gât, poartă o brățară prin care este monitorizată în permanență și o multime de lucruri sinistre par să se lege de ea. Totuși, ea reușește să se apropie sufleteşte de Luce, poate cu un scop ascuns, sau doar pentru că se simte singură?

Elementele gotice sunt fascinante și folosite la locul potrivit pentru a da greutate atmosferei. Cititorii vor fi absorbiți de ele. Misterul care înconjoară îngerii este de-a dreptul captivant. Sfârșitul este plin de suspans și total neașteptat. 


Trebuie să votați Damnare pentru că are toate caracteristicile unei serii de excepție. Lauren Kate dezvăluie destul despre personajele ei pentru a vă menține interesul, vă dă ocazia de a forma legături puternice cu acestea, lăsându-vă apoi să vă îndoiți de alegerile lor şi întrebându-vă cine si ce sunt ele de fapt.

***

Cercul Secret de L. J. Smith

Numar volume: 3 (serie completa)
Numar volume aparute la noi: 3

An aparitie: 2011

Editura: LEDA



L.J. Smith are o înfloritoare carieră ce cuprinde numeroase romane dark fantasy. „Cercul secret” este una dintre pionierele seriilor apărute în România având în vedere că în străinătate a văzut lumina tiparului în 1992.
Chiar dacă nu vă plac vampirii, îngerii căzuți sau alte ființe supranaturale, sigur veți aprecia „Cercul secret”, ai căror eroi sunt nimeni alții decât vrăjitorii, oameni obişnuiți cu puteri neobişnuite.
Cassie este, crede ea, o fată absolut normală, aşadar faptul că descoperă că este vrăjitoare nu o schimbă peste noapte. L.J. Smith are curajul de a crea o eroină ale cărei greşeli pot concura lejer cu cele ale unui adolescent oarecare. În plus, când iubeşti pe cine nu trebuie, totul se încurcă din ce în ce mai mult, iar când doreşti să ascunzi ceea ce simți, chiar şi cele mai bune intenții pot da naştere la mari complicații, mai ales când ai responsabilitatea de a face parte din ultima generație de vrăjitori. În acest roman toate personajele sunt supuse la încercări neprevăzute cărora trebuie să le facă faţă cu brio, nu doar cele puternice, iar acest lucru ne face pe noi, cititorii, sa le privim cu alţi ochi, mai îngăduitori, şi în acelaşi timp conferă acţiunii o notă de autenticitate, fiindu-ne mai uşor să ne imaginăm că lumea creată de autoare ar putea fi reală.

Personajele secundare sunt variate şi joacă un rol important în evoluția lui Cassie. Concurența şi divergențele dintre vrăjitoarele bune şi cele rele sunt creionate în lumini şi umbre, interesant fiind modul în care fiecare îşi alege propria cale, dezvoltându-se pe cont propriu chiar dacă fac parte dintr-un colectiv. Toţi par să-şi fi găsit echilibrul, mai puţin eroina principală care este prinsă în capcana propriilor sentimente pentru Adam, băiatul ce pare a fi sortit Dianei, cea care o protejează şi o ajută mereu pe Cassie. Între loialitate şi dragoste este greu de ales, iar acest lucru o frământă în permanenţă pe protagonistă. Atât povestea de iubire interzisă pe care o trăiesc Adam şi Cassie, cât şi aparenta imposibilitate a unui sfârşit fericit vă vor face nerăbdători să parcurgeți cât mai repede paginile pentru a vedea ce se întâmplă mai departe, mai ales când apare la orizont o posibilă rezolvare surprinzătoare a situaţiilor tensionate.

Pe lângă povestea de dragoste se desfăşoară eterna luptă dintre bine şi rău, dintre ceea ce poate şi ceea ce trebuie să facă un vrăjitor. Spiritele malefice luptă pentru a se elibera şi pentru a dobândi puteri greu de imaginat, puteri cu potenţialul de a distruge lumea. Un atu care aduce veridicitate lecturii este faptul că autoarea nu se complică în ritualuri ciudate şi greu de înţeles de către cititori, ci caută să-i captiveze păstrând totul cât mai firesc posibil si folosind vrăji inspirate de cultul wicca.

L.J Smith reuşeşte să creeze un tot unitar armonios, îmbinând drama dragostei interzise cu tensiunea luptei dintre bine şi rău, pe lângă care introduce şi anumite învățăminte subtile care se vor strecura în mintea voastră precum trimiterile la istoria Salemului, şi conceptul de respect faţă de oameni (indiferent de ce abilități, crezuri şi religii au fiecare dintre ei, trebuie trataţi doar în funcție de ceea ce fac şi nu de ceea ce par a fi).


Trebuie să votați Cercul secret pentru că seria dă viaţă unor personaje pe care le veți îndrăgi şi unor situații la care cu siguranță veți dori să fiţi martori prin lectură. Latura fantastică dă savoare romanului şi îi creează un mediu plin de posibilități şi turnuri de situaţie.

Puteți vota până pe 17 iulie la ora 24.00


***START VOT***


*CUPA CĂRȚILOR este parte a campaniei Viața Cărților - Susțineți piața de carte din România

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...